Advertising
Centrul Bacăului, sub asediul copiilor. Astăzi, spectacole-maraton de șapte ore
29 mai 2019, 05:45

copii centru
Articol scris de Scris de Craciun Florin
Ziua Copilului va fi sărbătorită astăzi în Bacău în avans, în cadrul unui eveniment – maraton de aproape șapte ore în Piața Tricolorului din centrul orașului. Manifestarea este organizată de profesorii și elevii de la Palatul Copiilor Bacău în cadrul evenimentului ”Copil talentat. Copil la Palat” la care vor fi prezenți elevi și profesori de la cercurile de muzică uşoară, muzică populară, dans modern, teatru, cultură şi civilizaţie engleză, judo, protecţia mediului, sanitarii pricepuţi, design vestimentar, pictură, redacţie presă. Aceștia vor susţine momente artistice, sportive şi chiar ştiințifice pentru a sărbători copilăria, creativitatea și un stil de viață sănătos.”Împreună cu dumneavoastră ne vom distra și vom serba prin cântec, dans, jocuri, desene pe asfalt, face painting, teatru, demonstrații sportive s.a.m.d. Copiii vor fi esența acestor șapte ore. Le puteţi admira talentele și inteligența, susținându-i prin prezență și intrând în jocul lor. Veţi descoperi ce copii minunați se dezvoltă la Palat. În cadrul aceluiaşi eveniment se vor mai desfășura un flash mob şi proiectul de educație ecologică și dezvoltare a creativității elevilor ”PET CAP – Creativitate de Ziua Copilului”, proiect realizat în parteneriat cu Direcţia Silvică. Invităm toți cetățenii orașului Bacău cu suflet de copil să ia parte la bucuria acestui eveniment, prin care dorim să ne reamintim cu toții pentru câteva clipe de inocența și magia copilăriei. Raţiunea de a fi a Palatului Copiilor Bacău este Copilul! Noi suntem glasul orașului, glasul copilăriei, pe 29 mai!”, precizează organizatorii.
Programul evenimentului:
11:45 DESCHIDEREA EVENIMENTULUI
11:50 Şcoala STELUŢELOR
12:20 Cercul de Muzică Uşoară, coord. Prof. Claudiu Filip
12:40 Cercul de Muzică Uşoară
13:00 Cercul de Muzică Uşoară
13:25 Cercul de Dans, coord. Prof. Petrică Radu
13:30 Cercul de Muzică Uşoară
13:55 Cercul de Dans
14:00 Cercul de Muzică Uşoară
14:20 Cercul de Dans
14:25 Cercul de Muzică Uşoară
14:55 Cercul de Folclor, Ansamblul Folcloric „Stejărelul” , coord. Prof. Mihai Bîrjoveanu
16:05 FLASH MOB
16:35 Cercul de Muzică Uşoară – pian & chitară, coord. Prof. Emil Iftimie
16:50 Cercul de Dans
16:55 Cercul de engleză, coord. Prof. Alina Drăghici
17:00 Cercul de Teatru – spectacol mişcare scenică:„EMIGRANŢII”, coord. Prof. Simona Mătăsaru
17:20 Cercul de Muzică Uşoară
17:45 Cercul de Dans
17:50 Cercul de Muzică populară, coord. Prof. Andreea Brzărău
18:05 ÎNCHIDEREA EVENIMENTULUI
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














