Condițiile de intrare a stăinilor pe teritoriul României

Condițiile de intrare a stăinilor pe teritoriul României
Intrarea străinilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional de persoane.
Intrarea străinilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional de persoane.
Trecerea frontierei de stat de către străini se poate face şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite în acorduri şi înţelegeri bilaterale, sau prin alte puncte de trecere a frontierei, numai cu aprobarea autorităţii competente.
În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
Cetăţenilor străini - membri de familie ai cetăţenilor români, precum şi străinilor titulari ai unui drept de şedere pe termen lung pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene li se permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la literele c) şi d) menționate mai sus.
De asemenea, cetăţenilor străini titulari ai unui permis de mic trafic de frontieră li se permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la literele b) şi c).
Totodată, străinilor care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor, în zonele de tranzit la frontiera de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de tranzit, precum şi străinilor care nu debarcă de pe navele ori ambarcaţiunile ancorate în porturi maritime şi fluviale nu li se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor pe teritoriul României.
https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/11/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf
Informații suplimentare privind libera circulație, respectiv venirea sau călătoria în România, găsiți aici:
https://igi.mai.gov.ro/category/diverse/libera-circulatie/
https://igi.mai.gov.ro/category/diverse/migratie/
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














