Dosar penal în cazul electricianului decedat electrocutat pe stâlp

Dosar penal în cazul electricianului decedat electrocutat pe stâlp
Polițiștii băcăuani au deschis dosar penal în acest caz, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău cercetează accidentul de muncă.
Un bărbat de 50 de ani, angajat al unei societăți cu profil energetic, a murit electrocutat marți, 29 iunie, în timp ce desfășura lucrări pe un stâlp de electricitate situat la ieșirea din Târgu Ocna.
Polițiștii băcăuani au deschis dosar penal în acest caz, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău cercetează accidentul de muncă.
„În jurul orei 15.30, polițiștii din Bacău au fost sesizați că un muncitor a urcat pe un stâlp de electricitate, pentru a remedia o defecțiune, după care s-a electrocutat. În cauză, se efectuează cercetări, pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor de securitate în muncă, neluarea măsurilor de securitate în muncă și ucidere din culpă”, a a transmis IPJ Bacău.
Totodată, pentru că bărbatul se afla în timpul orelor de program când și-a găsit sfârșitul, cazul a fost preluat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău, fiind considerat accident de muncă. Și în cadrul companiei la care bărbatul era angajat s-a dispus de urgență o anchetă, pentru a se stabili cum s-a produs accidentul.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











