După modelul Macedoniei, băcăuanii sunt invitați cu pantofii rudelor în fața Prefecturii. Semnal de alarmă pentru milioanele de români plecați în străinătate

pantofi
Cel mai mare grup de Facebook din județul Bacău, care numără peste 40.000 de mii de membri, organizează sâmbătă, 25 mai, o acțiune în premieră în România.După modelul Skopje, Macedonia, unde oamenii s-au adunat în fața primăriei și au înșiruit încălțările rudelor plecate la muncă în străinătate, băcăuanii sunt îndemnați să facă un gest similar. În acest mod, ei vor fi alături de persoanele iubite plecate din țară, dar vor trage un semnal de alarmă și în privința acestei situații care, în unele cazuri, dă naștere unor adevărate drame.“România este pe locul doi, în lume, la persoane plecate din țară după Siria! Locul 2, în condițiile în care Siria este măcinată de Război! Asta ne arată cât de mult le pasă autorităților de noi! Hai să tragem un semnal de alarmă! Haideți să arătăm că ne pasă! 25 Mai! În Bacău, oare câte perechi de pantofi s-ar strânge?”, este mesajul organizatorilor.Județul Bacău are printre cele mai multe persoane plecate la muncă în străinătate. Potrivit unui raport al Ministerului Educației, prezentat la solicitarea Administrației Prezidențiale, aproape 10.000 de copii din județul Bacău au unul sau chiar ambii părinți plecați la muncă peste graniță.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














