Echipele de la „Apele Române” au intervenit în zonele afectate de inundații
În ultimele zile, angajații Administrației Bazinale de Apă Siret și cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău au intervenit în zonele afectate de creşteri de niveluri şi debite ale râurilor, au monitorizat în permanenţă cursurile de apă şi au acţionat, acolo unde a fost cazul, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a râurilor şi punerea în siguranţă a punctelor critice semnalate.O echipă formată din 25 de muncitori și personal tehnic au intervenit cu un excavator pe șenile, un trailer, cinci autobasculante, trei autoutilitare, o motopompă, un Unimog, 45 mc de nisip și 1.250 de saci de rafie pentru supraînălțarea malului râului Trebeș, în zona municipiului Bacău. Alţi şase muncitori dotați cu o motopompă de mare capacitate (1200 mc/h) au intervenit pentru evacuarea apei din zona Calea Moldovei, tot în municipiul Bacău. Alături de jandarmi şi pompieri, 14 angajaţi de la Ape au participat la supraînălțarea digului de pe malul drept al râului Siret, în amonte de podul Holt cu 1.500 saci de rafie și 85 mc de nisip, dar și la executarea unui dig provizoriu din pământ. Intervenţii s-au făcut şi la Tuta, în comuna Tg. Trotuș, pentru stoparea eroziunii malului stâng al râului Trotuș, care punea în pericol stabilitatea conductei de alimentare cu apă a CRAB SA, dar şi la Slănic, Rădeana, Ferăstrău, Oituz.Reamintim că, judeţul Bacău se află până marţi la ora 24.00 sub avertizare hidrologică de cod galben valabilă pentru râul Siret, pe tronsonul cuprins între stația hidrometrică Drăgești, județul Bacău și confluența cu fluviul Dunărea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














