EPAVA AVIONULUI DISPĂRUT ÎN ALASKA A FOST GĂSITĂ. NU EXISTĂ NICI UN SUPRAVIEȚUITOR

EPAVA AVIONULUI DISPĂRUT ÎN ALASKA A FOST GĂSITĂ. NU EXISTĂ NICI UN SUPRAVIEȚUITOR
Toate cele zece persoane aflate la bord au murit în urma accidentului
Epava unui avion de mici dimensiuni aparținând companiei Bering Air a fost descoperită de Paza de Coastă americană din Alaska, la o zi după ce aeronava a dispărut de pe radare, relatează Reuters. Autoritățile au confirmat că toate cele zece persoane aflate la bord au murit în urma accidentului, ale cărui cauze rămân necunoscute.
Doi membri ai Gărzii de Coastă au ajuns la locul tragediei, situat la aproximativ 55 km sud-est de Nome. „Din păcate, nu pare să fie un accident cu supraviețuitori”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Mike Salerno, într-o conferință de presă. La rândul său, șeful biroului din Alaska al National Transportation Safety Board, Clint Johnson, a confirmat că toate cele zece persoane aflate la bord au decedat.
Condițiile meteorologice dificile au îngreunat operațiunile de căutare și ar putea întârzia recuperarea corpurilor victimelor. Autoritățile au publicat o imagine a epavei acoperite de zăpadă, surprinsă de echipa de recuperare.
Avionul, care efectua o cursă regulată de 240 km între Unalakleet și Nome, era utilizat frecvent de navetiștii care traversează Norton Sound. Ancheta privind cauzele accidentului este în curs de desfășurare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











