Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Onești, în noaptea de Crăciun

WhatsApp Image 2025-12-26 at 00.54.44
Două persoane, grav răniteUn incident grav s-a produs în noaptea de 25 decembrie 2025, în municipiul Onești, județul Bacău, unde o explozie urmată de incendiu a avut loc într-un apartament situat pe strada Păcii. Evenimentul a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 23:50. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău, la fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru salvare de la înălțime, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că explozia s-a produs într-un apartament situat la etajul întâi al unui bloc cu regim de înălțime P+3. În locuință se aflau două persoane, o femeie și un bărbat în vârstă de 31 de ani, care au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Cei doi au suferit arsuri de diferite grade pe aproximativ două treimi din suprafața corpului și au fost preluați de echipajele medicale, fiind transportați de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.Incendiul a fost lichidat rapid de către pompieri, fără a se extinde la alte apartamente. Din fericire, nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc, iar structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. Cauza exactă a exploziei urmează să fie stabilită de specialiști, în urma cercetărilor efectuate la fața locului. Ancheta este în desfășurare.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










