Femeie dusă acasă după ce a fost lovita cu mașina pe trecere. Polițiștii au chemat ambulanța

Femeie dusă acasă după ce a fost lovita cu mașina pe trecere. Polițiștii au chemat ambulanța
Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Marți, 04 ianuarie a.c., polițiștii băcăuani au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că, pe strada George Bacovia din localitate, un autoturism ar fi surprins şi accidentat pe trecerea pentru pietoni o femeie, pe care ar fi urcat-o, ulterior în autoturism, plecând de la faţa locului, necunoscându-se identitatea conducătorului auto sau a victimei.
În urma investigaţiilor amănunţite şi a verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat conducătorul autoturismului respectiv, un tânăr, de 25 de ani, din comuna Balcani, care a fost contactat de către polițiști, solicitându-i-se să se prezinte deîndată la sediul Poliţiei Mun. Bacău cu autoturismul implicat în eveniment.
Conducătorul auto, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Bacovia din mun. Bacău, având direcţia de deplasare către str. Banca Naţională, în zona marcajului pietonal ar fi surprins şi accidentat o femeie, a cărei identitate nu o cunoştea, pe care ulterior a condus-o la domiciliul acesteia.
Echipajul de poliţie a identificat persoana rănită la domiciliul acesteia, respectiv, o femeie de 77 de ani și, întrucât acuza dureri s-a solicitat prezenţa unui echipaj al ambulanţei, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Potrivit prevederilor O.U.G 195/2002, conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:58 - Cinci persoane urmărite internațional, aduse în România de Poliția Română
- 17:51 - Unde se poate face grătar legal și ce amenzi riscă românii care aprind focul în locuri nepermise
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News













