FEMEIE PRINSĂ FURÂND LAVANDĂ ÎN SECTORUL 6, AMENDATĂ DE DOUĂ ORI ÎN MAI PUȚIN DE O ORĂ

FEMEIE PRINSĂ FURÂND LAVANDĂ ÎN SECTORUL 6, AMENDATĂ DE DOUĂ ORI ÎN MAI PUȚIN DE O ORĂ
Marți dimineață, în Sectorul 6 al Capitalei, o femeie a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fura lavandă dintr-un spațiu verde din zona Drumul Taberei.
Marți dimineață, în Sectorul 6 al Capitalei, o femeie a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fura lavandă dintr-un spațiu verde din zona Drumul Taberei. Echipajele Poliției Locale au intervenit rapid, iar femeia, care avea asupra sa o traistă plină cu fire de lavandă, a fost sancționată pe loc cu o amendă de 500 de lei.
Doar 30 de minute mai târziu, aceeași femeie a fost prinsă din nou, de data aceasta în zona Favorit. Smulsese alte plante și încerca să scape cu troleibuzul. Polițiștii au reușit să o oprească în stație, au coborât-o din vehicul și i-au aplicat o nouă amendă, în valoare de 1.000 de lei.
Femeia a declarat că practică astfel de fapte de peste 20 de ani și că intenționa să vândă lavanda în piețe. Este pentru prima dată când a fost prinsă de două ori în aceeași dimineață. În total, a fost sancționată cu 1.500 de lei.
Pagubele produse sunt semnificative: tufe întregi au fost smulse cu tot cu rădăcini, iar sute de fire au fost rupte. Administrația Domeniului Public din Sectorul 6 încearcă acum să replanteze acolo unde este posibil. Poliția Națională a fost sesizată pentru deschiderea unui dosar penal, iar autoritățile promit sancțiuni dure pentru cei care distrug spațiile verzi.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










