Fostul ministru Valerian Vreme, achitat în dosarul Microsoft
Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei băcăuanul Valerian Vreme, trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie în septembrie 2017 sub acuzaţia de abuz în serviciu, în dosarul Microsoft, a fost achitat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Potrivit procurorilor DNA, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract care avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. D.Con-Net AG a achiziţionat licenţele respective la preţul de 2.612.805 euro.Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














