FOTO:„Visez la momentul în care mă voi întoarce acasă definitiv”, spune o băcăuancă din Oituz plecată de 16 ani în Italia. Din menajeră a ajuns un fotograf de succes

italia4
Au plecat din țara în care s-au născut pentru un trai mai bun. Unii au reușit, însă cu suferință, cu lacrimi și cu dorul care îi macină în fiecare clipă la gândul celor rămași acasă. Cei mai mulți visează la momentul revederii cu cei dragi și spun că ar lepăda oricând straiele grele ale străinătății ca să se întoarcă în România. Anișoara Cojoc din comuna Oituz este unul dintre milioanele de români plecați măcinată de dorul de casă. În vârstă de 45 de ani, Anișoara are doi copii și de 16 ani muncește în Italia, unde a lucrat ca îngrijitoare, menajeră, ajutor de bucătar, și-a crescut copiii și s-a redescoperit pe sine. Femeia din Oituz și-a spus povestea tulburătoare de viață ziariștilor de la Rotalianul- Revista românului din Italia.” Tatăl meu a fost tractorist și mama casnică. Am fost 5 frați însă am rămas doar 3 surori și un frate, eu fiind în familie a treia născută. Am crescut modest dar frumos, cu respect față de semeni și valorile morale, am fost educată în credință, să fim miloși, înțelegători și buni. De mică mi-a plăcut să țes și să cos împreună cu mama și cu surorile mele, ceea ce mai târziu m-a ajutat să îmbrățișez meseria de croitor. Desigur că primeam și alte sarcini cum ar fi: munca la câmp, să merg cu vitele la păscut, diverse treburi prin gospodărie, pentru că familia era mare și mama nu reușea să facă față la toate cerințele. Chiar dacă uneori ne izbeam de unele lipsuri, am învățat să ne mulțumim cu ceea ce avem. Visul meu era să devin o mare artistă dar exigențele vieții nu mi-au permis. Cântam în schimb în timp ce țeseam, când mergeam la prășit sau adunam fânul, dar viața îmi părea și chiar era frumoasă. Din clasa întâi am început să scriu poezii iar doamna învățătoare Maria Holban mi le afișa la panoul de onoare de pe coridorul școlii. Cântam muzică populară, jucam în piese de teatru și participam la montajele literare organizate în decursul anilor. Pot să spun că am avut norocul să mă nasc în satul Oituz, o localitate frumoasă și cu trecut istoric, de aici rămânând în conștiința neamului românesc deviza „Pe aici nu se trece!” (cuvinte care au fost lansate de generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei Române, în momentul în care a trecut de pe frontul de la Oituz la Mărășești, în august 1917). Fiind un sat cu oameni harnici, dedicați muncii artizanale (țesut, croșetat, tricotat, brodat, cusut, olărit, tâmplărie), era firesc să deprindem și noi, fetele, astfel de activități. Așa am învățat să țes covoare și prosoape artizanale, să croșetez, să tricotez, să fac broderie artistică ajungând astfel la goblenuri, mileuri din macrame cu broderie în lasetă și costume naționale românești.
De la menajeră, la fotograf apreciat
„O altă pasiune a mea este arta fotografică. Am așteptat mulți ani să ajung să-mi realizez acest vis pentru că între timp m-am confruntat cu mai multe probleme și am devenit și mămica a doi copii care au fost prioritatea mea și asupra cărora m-am concentrat, acordându-le timpul, grija și dragostea de care au nevoie copiii. Pot spune cu mândrie acum câte ceva din realizările fiului meu Nicolae (nume de scenă – Nicușor Apostol), care la vârsta de 5 ani a început să cânte la cercul de muzică din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor din Onești, sub atenta îndrumare a profesorului-compozitor Eugen Bertea. Una dintre marile realizări ale fiului meu a fost albumul de cântece populare originale, compuse de profesorul Eugen Bertea, textele fiind scrise de mine și orchestrația/acompaniamentul fiind realizate de Orchestra Radiodifuziunii Române sub bagheta marelui dirijor Paraschiv Oprea. Albumul intitulat „Spune-mi tu, Elena dragă” cuprinde melodii cântate în duet cu Elena Andreea Chirilă, elevă a aceluiași profesor-compozitor. În 10 ani de studiu al muzicii, Nicușor a învățat să cânte și la saxofon. Împreună cu alți 6 colegi a înființat o formație de muzică instrumentală și în semn de prețuire pentru profesorul lor, au numit-o „ N&B.E.R.T.E.A.”, aranjând intenționat în această ordine literele care reprezentau inițiala prenumelor lor. Am fost nevoită apoi să plec din țară datorită situației create de reducerea drastică a locurilor de muncă și imposibilitatea de a-mi găsi un alt serviciu. Eram hotărâtă să fac ceva pentru a-mi oferi și a le oferi copiilor mei un trai mai bun. Astfel, în anul 2003 am ajuns împreună cu ambii copii în Italia unde am lucrat ca menajeră, îngrijitoare și ocazional lucram ca ajutor de bucătar la un restaurant. Chiar dacă munca îmi ocupa aproape tot timpul, vizitând diverse locuri cu peisaje superbe, a renăscut în mine pasiunea de a face fotografii. Încet, încet am început să fac poze și m-am înscris în Asociația Culturală „Terra Mare” coordonată de Patrizia Bugliazzini. Am participat la diferite concursuri și expoziții de fotografie în urma cărora am obținut mai multe premii și un trofeu. Am urmat un curs de fotografie și în prezent mă pregătesc pentru un alt concurs la care voi participa cu două fotografii. Pe lângă această pasiune, am descoperit tablourile cu perle, pe care le lucrez cu mare drag. Am realizat numeroase icoane, peisaje, flori, unele dintre ele le-am dăruit persoanelor dragi mie, altele sunt expuse la galeria de artă privată „In my heART” care aparține domnișoarei Sara Moccia din Anguillara Sabazzia. Lucrările mele pot fi admirate, dar în același timp și achiziționate de publicul vizitator.Italia mi-a oferit și îmi oferă mai multe șanse. Am făcut cursuri, am obținut calificări și voi continua cu un curs de asistență socială și medicală. În prezent lucrez la un azil pentru persoane în vârstă. Cu toate că aici sunt mai multe perspective, visez la momentul în care mă voi întoarce acasă definitiv, cu speranța că toți cei care mă vor urma vor schimba lucrurile în bine. România și românii merită din plin respectul tuturor, dar trebuie să se înțeleagă un lucru: respectul se câștigă, nu se impune!”





Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























