Gabriel Berca ar putea fi eliberat condiționat. DNA a depus recurs
Fostul ministru, deputat, senator și prefect de Bacău Gabriel Berca ar putea fi eliberat condiționat din penitenciarul Vaslui, unde își ispășește pedeapsa. Berca a fost trimis după gratii pe 17 decembrie 2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la doi ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Acesta a executat 10 luni din pedeapsă și Judecătoria Vaslui a admis cererea sa de eliberare condiționată pe 17 octombrie. De acum, decizia finala aparține Tribunalului Vaslui, în urma contestației depuse de DNA. Gabriel Berca a fost condamnat într-un dosar de corupție, alături de fostul deputat Mihai Banu și fiul acestuia. În perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, prin intermediul lui Mihai Banu, Gabriel Berca a pretins şi primit de la omul de afaceri Viorel Rusu (denunţător în dosar) suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către Primăria comunei Ardeoani, din judeţul Bacău. Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri. Mihai Banu a primit trei ani şi jumătate închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fiul acestuia, Mihai Banu, a primit doi ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă. Aflat tot în Penitenciarul Vaslui, Mihai Banu a făcut pe 24 octombrie 2018 cerere de eliberare condiționată. Instanța a fixat termen pentru 6 decembrie.
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










