GALERIE FOTO: China invadează Oneștiul! Investitorii chinezi, interesați să facă afaceri în zonă

china la onesti 4
O delegație oficială din orașul Suqian, Provincia Jiangsu, din China, a ajuns la Onești, în baza unei înțelegeri de colaborare încheiată între autoritățile locale și cele chineze încă de anul trecut. Delegația chineză a avut o scurtă întrevedere cu reprezentanții administrației publice locale. Ulterior, chinezii au vizitat o serie de obiective de interes public și turistic din Onești și din apropiere.Potrivit primarului Nicolae Gnatiuc, au urmat vizite la Clubul Sportiv Municipal și la mai mulți agenți economici din Onești, de la care chinezii au vrut să afle o serie de informații, dar au cerut și mostre ale unor produse “made in Onești”, care vor ajunge la un important târg de comerț și industrie, ce va avea loc în luna septembrie în orașul Suqian.În urma discuțiilor purtate între autoritățile din Onești și delegații chinezi, s-a stabilit ca la următoarea vizită oficialii din China să vină cu mai mulți investitori din Suqian.Potrivit înțelegerii de colaborare încheiată anul trecut, cooperarea vizează mai multe domenii, printre care sănătate, asistență socială, științe medicale, economie, turism, educație, cultură și sport.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










