Incompetență totală la acordarea ajutoarelor pentru săraci

Incompetență totală la acordarea ajutoarelor pentru săraci
Cu restanțe la digitalizare, Marcel Boloș a anunțat carduri în magazine exclusiviste
Incompetență totală! Este cauza pentru care voucherele întârzie să ajungă la săraci, consideră invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii, Miron Mitrea. "Nu avem sisteme informaționale puse la punct. Nu știm câți și cine sunt pensionarii cu venituri mici. Nu știm câți oameni ai străzii avem. Nu există integrate la nivel național aceste sisteme, așa cum există în alte zone, deși s- au dus mulți bani acolo, chiar dacă mai puțini decât trebuia. Din nou am găsit o chestie complicată, cum să-i ajutam pe oameni. Suntem în fața unei lipse de profesionalism totale. Sunt incapabili să facă ce au decis să facă!", a arătat Miron Mitrea pentru Realitatea Plus
Consultantul politic nu a pronunțat niciun nume, dar este de menționat ca ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, este cel care a anunțat amânarea acordării voucherelor și până săptămâna trecută a fost ministrul Digitalizării. Și tocmai de la Marcel Boloș a venit propunerea acestui sistem complicat de acordare a unor carduri utilizabile în unități speciale de comerț.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










