Insula de Agrement va fi finalizata de Societatea de Servicii Publice
Lucrările necesare finalizării Insulei de Agrement vor fi preluate de SSPM, societatea municipalității, a anuntat primarul Cosmin Necula într-o conferință de presă."După 1 noiembrie, cel mai probabil, SSPM va lucra acolo pentru că a demonstrat că e capabilă să facă astfel de lucrări”, a declarat Cosmin Necula.Pentru a fi finalizata investiția, la insula mai trebuie realizata o parcare și câteva modificări minore la construcții pentru a satisface cerințele persoanelor cu dizabilități. Contractul cu firma Conbac, cea care a câștigat licitația de modernizare a insulei, a expirat, potrivit primarului, iar societatea va fi nevoită să se adreseze instanței de judecată pentru a-și recupera banii pe lucrările gata executate. Senatorul Dragoș Benea, prezent la conferința de presă a primarului, a atras atenția asupra pericolului ca banii europeni să se piardă.“Riscul de a se pierde fondurile europene este major”, a spus senatorul PSD.Administrația locală mai are o variantă de a prelungi termenul de finalizare a lucrărilor până în primăvara anului viitor, în caz contrar va fi nevoită să returneze cele circa 4 milioane de euro Uniunii Europene, care a cofinanțat lucrările.“Potrivit unei ordonanțe de urgență, termenul de finalizare se poate prelungi până la 31 martie, fără pierderea fondurilor europene”, a susținut primarul.Lucrările la insulă s-au bloc din cauza proiectării greșite și a amplasării eronate a parcării, inițial supraetajata, dar pe conducta de apa a orașului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














