Kelemen Hunor: "Trebuie să luăm decizii curajoase, şi aceste decizii înseamnă şi restricţii”

Kelemen Hunor: "Trebuie să luăm decizii curajoase, şi aceste decizii înseamnă şi restricţii”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că trebuie luate "decizii curajoase" în privinţa pandemiei de COVID-19, dar nu se pronunţă pentru un lockdown total.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că trebuie luate "decizii curajoase" în privinţa pandemiei de COVID-19, dar nu se pronunţă pentru un lockdown total.
"Trebuie să luăm decizii curajoase, şi aceste decizii înseamnă şi restricţii în week-end, restricţii în anumite instituţii, în anumite condiţii, pentru anumite evenimente, dar nu un lockdown total. Acestea vor fi astăzi după-amiază discutate probabil la Cotroceni, şi eu voi susţine aceste decizii în Guvern, în Parlament, unde vom ajunge. (...) Unele vor fi luate prin ordin al ministrului, de exemplu în Educaţie, altele prin Hotărâre de Guvern, şi vedem dacă e nevoie şi de lege în Parlament", a declarat Kelemen Hunor la Parlament.
Potrivit acestuia, este normal ca persoanele vaccinate să aibă mai multă libertate, această diferenţiere fiind peste tot în lume, pentru că este vorba despre "responsabilitate".
"Mai multă libertate decât cei nevaccinaţi, categoric, că există totuşi o diferenţă şi responsabilitate din partea fiecăruia. Dacă te-ai vaccinat, înseamnă că ai luat o decizie şi pentru tine şi pentru familia ta şi pentru societate. Când nu te-ai vaccinat, atunci înseamnă că responsabilitatea şi decizia trece dincolo de persoana ta. Deci, da va exista o astfel de diferenţiere, există peste tot în Europa", a argumentat liderul UDMR.
Preşedintele Klaus Iohannis are miercuri o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru instituirea unor măsuri "clare, restrictive".
"Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor", a anunţat Klaus Iohannis, marţi, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Marţi, România a înregistrat cifre record de îmbolnăviri de COVID-19, dar şi de decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Sursa: Realitatea Din UDMR
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











