Actualitate· 1 min citire

Ministerul Transporturilor anunță modernizări pe A3: facilități noi pentru șoferi

2 iun. 2026, 16:52
Autostrada A3

Autostrada A3

Articol scris de Ionuț Nichita

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunță demararea unor lucrări importante pe Autostrada A3 București–Ploiești, vizând modernizarea și dezvoltarea spațiilor de servicii de pe acest tronson.

Potrivit secretarului de stat Horațiu Cosma, în cursul acestei săptămâni vor începe atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor pentru primele șase parcări situate în zonele Moara Vlăsiei (stânga/dreapta), Ștefăneștii de Jos (stânga/dreapta) și Gruiu (stânga/dreapta).

La Moara Vlăsiei, facilitățile vor fi realizate de concesionarul OMV Petrom și vor include toalete moderne, inclusiv dușuri, stații de alimentare cu carburanți, spații comerciale, zone de tip snack bar, dar și stații de încărcare pentru vehicule electrice, atât pentru autoturisme, cât și pentru vehicule de mare tonaj.

În celelalte puncte de pe traseu, lucrările vor viza finalizarea intervențiilor rămase de la fostul constructor, urmând să fie amenajate spații pentru opriri de scurtă durată, locuri de parcare sigure, toalete modernizate și zone de relaxare cu mese în aer liber.

Oficialul MTI a precizat că, în ultimele luni, au avut loc evaluări ale lucrărilor deja executate, fiind identificate mai multe deficiențe. Concesionarul și-a asumat remedierea acestora, astfel încât proiectele să respecte standardele de calitate necesare pentru infrastructura rutieră modernă.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate