O tânără, smulsă dintr-o mașină de către fostul iubit gelos și dusă sub un pod. Agresorul a ajuns în arest

O tânără, smulsă dintr-o mașină de către fostul iubit gelos și dusă sub un pod. Agresorul a ajuns în arest
Folosind funcţia de localizare în timp real, activată de tânără, polițiștii au identificat cele două persoane şi le-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Bacău.
Poliţiştii băcăuani desfăşoară cercetări faţă de un bărbat de 29 de ani, bănuit de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe. Acesta a fost reţinut şi ulterior, arestat preventiv.
La data de 12 iunie a.c, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au fost sesizaţi prin 112, de către o tânără de 21 de ani, cu privire la faptul că, fostul concubin o urmăreşte în trafic.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, tânăra ar fi avut o relaţie de prietenie cu un bărbat de 29 de ani, încheiată din luna martie a.c. Pe fondul geloziei, în seara zilei de 12 iunie a.c., bărbatul ar fi observat-o în zona străzii Stadionului, împreună cu mai mulţi prieteni, aflaţi într-o maşină, motiv pentru care, cu autoturismul său, i-ar fi urmărit în trafic. La un moment dat, acesta ar fi depăşit maşina în care se afla tânăra şi împotriva voinţei acesteia, ar fi extras-o din autoturism, forţând-o să urce în maşina sa. Ulterior, ar fi condus-o pe aceasta sub podul ce face legătura între strada Chimiei şi comuna Letea Veche, unde ar fi exercitat acte de violenţă asupra ei.
Folosind funcţia de localizare în timp real, activată de tânără, polițiștii au identificat cele două persoane şi le-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Bacău.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut de bărbat pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită de instanţă care a emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
Cel în cauză a fost reintrodus în Arestul I.P.J Bacău.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










