Pădurar din județul Bacău băgat în spital de hoții de lemne

Pădurar din județul Bacău băgat în spital de hoții de lemne
Întâmplarea a ajuns în atenția procurorilor.
Un pădurar din județul Bacău a ajuns la spital, după un conflict sângeros cu mai mulți săteni. Bărbatul susține că el și fratele său au fost atacați din cauză că încearcă să oprească furturile de lemne din zonă.
Pădurarul a și filmat întâmplarea violentă. Conflictul a avut loc noaptea, pe când pădurarul și fratele său treceau cu mașina prin sat. Cei doi spun că au fost opriți de mai mulți localnici, care i-au atacat cu bâte și pietre.
Scenele violente au durat minute în șir, timp în care cei doi bărbați au sunat la 112. După atac, pădurarul a fost internat.
Cristinel Bucătaru, pădurar: „M-au scos din maşină şi noroc de fratele meu că i-a mai luat de pe mine. Au început a arunca cu bolovani, cu pietre, cu bucăţi de scândură şi pe urmă am sunat la 112. Noroc că a venit Poliţia şi până a venit şi Ambulanţa s-au cuminţit un pic.”
Întâmplarea a ajuns în atenția procurorilor.
Adrian Neagu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti: „Se fac cercetări sub aspectul infracţiunii de ultraj şi distrugere faţă de autori necunoscuţi în prezent, întrucât persoana vătămată se află în spitalul din Moineşti şi nu a putut fi audiată până la această oră.”
După ce pădurarul va fi audiat, anchetatorii vor hotărî ce măsuri vor lua în acest caz.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











