Polițiștii implementează campania ” Informarea, o cale spre reintegrare socială”

Polițiștii implementează campania ” Informarea, o cale spre reintegrare socială”
Persoanele participante parcurg mai multe ședinte interactive, în care polițiștii îmbină legislația cu cazuistica
Astăzi, 29 iulie a.c., polițiștii au discutat cu persoanele aflate în executarea unor sentinţe penale la Serviciul de Probaţiune Bacău, scopul principal fiind informarea privind respectarea regulilor de circulaţie în trafic, pentru siguranţa lor şi a celorlaţi.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Serviciului Rutier implementează Campania ”Informarea, o cale spre reintegrare socială” ce are ca scop informarea persoanelor aflate în executarea unor sentinţe penale la Serviciul de Probaţiune Bacău, privind și respectarea regulilor de circulaţie în trafic, pentru siguranţa lor şi a celorlaţi.
Campania de prevenire vine în sprijinul reintegrării persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, persoane aflate în evidența Serviciului de Probaţiune Bacău. Față de aceste persoane instanța a dispus, fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei. De asemenea, sunt incluse şi persoane sancționate pentru alte tipuri de infracțiuni, aflate în evidența serviciilor de probațiune, care, în urma evaluărilor, pot fi considerate vulnerabile pe fondul existenței pe de o parte, a unui permis de conducere valabil şi, pe de altă parte, a semnalării unui consum de alcool frecvent ori al promovării unui stil de viaţă dezorganizat, cu risc pentru siguranța pe drumurile publice.
Persoanele participante parcurg mai multe ședinte interactive, în care polițiștii îmbină legislația cu cazuistica și consilierii de probațiune motivarea, sensibilizarea și responsabilizarea. Întâlnirile se desfășoară lunar, campania find implementată până la sfârșitul anului.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:35 - Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de un acoperiș prăbușit în Vaslui - VIDEO
- 16:18 - Drona prăbușită în Tulcea dispunea de încărcătură explozivă. Reacția MApN
- 14:30 - Vântul puternic face prăpăd în nordul și estul României: copaci doborâți, acoperișuri smulse și mașini avariate - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














