Advertising
Polițiștii locali, cu ochii pe găștile de cartier
6 mar. 2019, 15:22

gasti
Articol scris de Scris de Craciun Florin
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei Bacău au desfășurat ieri, între orele 14:00- 20:00 ,o acțiune ce a avut ca scop identificarea și depistarea grupurilor de tineri de tip „colț de stradă”/„scară de bloc”, care se formează în anumite zone din municipiu și crează un sentiment de nesiguranță cetățenilor. Acțiunea a vizat zonele centrale din municipiu Bacău, zona Gării, cartierul CFR și cartierul Șerbănești. Cu acest prilej au fost legitimate un număr de 31 persoane și aplicate un număr de 6 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 500 lei, pentru diverse abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991 republicată. Poliția Locală a Municipiului Bacău avertizează pe această cale că, în perioada următoare, polițiștii locali vor acorda o atenție deosebită prevenirii și descoperirii faptelor de natură antisocială, prin dispunerea măsurilor legale ce se impun în situațiile de încălcare a prevederilor actului normativ mai sus-menționat. De asemenea, orice situație care crează un real disconfort poate fi semnalată la numărul de urgență 0234/986 sau la sediul instituției din strada I.L. Caragiale, nr. 2.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














