Razie de aploare pe drumurile din Bacău

Razie de aploare pe drumurile din Bacău
Poliţiştii au acţionat pe raza municipiului Bacău pentru creșterea gradului de disciplină rutieră
Poliţiştii au acţionat pe raza municipiului Bacău pentru creșterea gradului de disciplină rutieră
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău au acţionat pe raza localității pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie şi implicit, creșterea gradului de disciplină rutieră.
La data de 18 martie a.c., poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.
Activitățile au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere și cu precădere, abaterile săvârșite de pietoni și bicicliști.
Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 39.000 de lei. De asemenea, polițiștii au legitimat 387 de persoane și au controlat în trafic peste 300 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate peste 180 de testări cu aparatul etilotest.
3 permise de conducere au fost reținute pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și retrase 15 certificate de înmatriculare.
Astfel de activităţi pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, în vederea creşterii siguranţei rutiere pe drumurile publice vor continua.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto:
Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











