Razie în weekend a forțelor de ordine la Moinești

Razie în weekend a forțelor de ordine la Moinești
Au fost legitimate peste 80 de persoane, au fost verificate în trafic 57 de autovehicule, au fost efectuate 14 testări cu aparatul etilotest.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au acționat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
În perioada 16-17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au acționat în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și verificarea legalităţii deţinerii şi transportului de material lemnos.
Au fost legitimate peste 80 de persoane, au fost verificate în trafic 57 de autovehicule, au fost efectuate 14 testări cu aparatul etilotest.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei și au fost reținute două permise de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost confiscați aproximativ 45 de m.c. material lemnos, în valoare de 5.700 de lei.
Exemplu: A fost efectuat un control pe linia depozitării şi exploatării materialului lemnos la o societate comercială din Ghimeş - Făget, ocazie cu care s-a constatat că agentul economic deţinea cantitatea de 18 m.c lemn de foc, esenţă răşinoase fără provenienţă legală.
A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de 2.200 de lei a fost confiscat şi predat la Ocolului Silvic Ghimeş - Făget.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:06 - Anca Alexandrescu, atac frontal la Executiv: „Guvernul Bolojan pregătește un memorandum secret de 1 miliard de lei cu OMV Petrom”
- 10:50 - Anunț uriaș despre Cristi Chivu după titlul cu Inter Milano: „Trebuie să rămână mulți ani”
- 10:33 - Petrișor Peiu (AUR): „Guvernul va fi demis. Avem în jur de 250 de voturi și ar fi normal să mergem spre anticipate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














