Replica lui Zelenski după solicitarea lui Trump privind alegeri în Ucraina: „Sunt pregătit oricând”

Replica lui Zelenski după solicitarea lui Trump privind alegeri în Ucraina: „Sunt pregătit oricând”
Replica lui Zelenski după solicitarea lui Trump privind alegeri în Ucraina: „Sunt pregătit oricând”
Întrebat despre declarația recentă a președintelui american Donald Trump, care a spus într-un interviu pentru Politico că „este momentul” ca Ucraina să organizeze alegeri prezidențiale, Volodimir Zelenski a răspuns că este pregătit „oricând” pentru scrutin.
În urma comentariilor liderului de la Casa Albă, Uniunea Europeană a reiterat că Zelenski este președintele ales democratic al Ucrainei și că noi alegeri ar trebui organizate doar atunci când situația de securitate o va permite.
În februarie, în discuțiile cu jurnaliștii la Mar-a-Lago, Trump declarase deja că sprijină cererile Rusiei ca Ucraina să organizeze alegeri prezidențiale. Tot atunci, el a afirmat că rata de aprobare a lui Zelenski ar fi scăzut la 4%, o afirmație despre care președintele ucrainean spune că reprezintă un exemplu al dezinformării rusești.
Scrutinul prezidențial ar fi trebuit să aibă loc în martie 2024, însă legea marțială în vigoare din februarie 2022, de la începutul invaziei ruse, nu permite organizarea lui.
Trump și-a reiterat criticile duminică, afirmând că Zelenski nu ar fi citit planul său pentru încheierea războiului. „Mor mulți oameni, așa că ar fi bine să-l citească”, a spus președintele SUA.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














