Actualitate· 2 min citire

Șapte cazuri de gripă în județul Bacău. Focarul este în Secția de Pediatrie

29 ian. 2019, 19:50
spital (2)

spital (2)

Articol scris de Ioana Grama

Au apărut primele confirmări de gripă, în județul Bacău, anunță Direcția de Sănătate Publică. S-a confirmat, mai exact, un focar de gripă tip A 1, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Secția de Recuperare Pediatrică, cu 7 cazuri. “Sunt 4 cazuri la grupa de vârstă 0 – 1 an și 3 cazuri la grupa de vârstă 1 an. Debutul bolii a fost brusc, cu febră 39 – 40 C, rinoree și tuse. Menționăm că sunt forme medii de boală și evoluția clinică a fost favorabilă”, spune Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.În urma confirmării acestor cazuri de boală, s-au luat o serie de măsuri. Este vorba despre izolarea micuților în cadrul Secției de Boli Infecțioase Copii, supravegherea clinic-epidemiologică a contacților pe o perioadă de 10 zile de izolarea ultimului caz, recoltarea de exudate nazale și faringiene pentru virusuri gripale, sistarea internărilor în Secția de Recuperare Pediatrică pe o perioadă de 10 zile de la izolarea ultimului caz, aplicarea profilaxiei antivirale pentru contacți, vaccinarea antigripală a personalului nevaccinat, triaj epidemiologic al personalului la intrarea în tură, portul compet și corect a echipamentului de protecție. În cazul a patru dintre copii, evoluția bolii a fost fovorabilă, iar aceștia au revenit deja în Secția de Recuperare Pediatrică.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Actualitate