Actualitate· 3 min citire

SCANDAL MONSTRU LA ISCTR BACĂU

17 nov. 2025, 09:04
Actualizat: 17 nov. 2025, 09:04
PERSONALUL MILITAR, POLIȚIȘTII ȘI ANGAJAȚII DIN PENITENCIARE VOR FI PLĂTIȚI PENTRU ZILELE DE WEEKEND ȘI SĂRBĂTORI LEGALE

PERSONALUL MILITAR, POLIȚIȘTII ȘI ANGAJAȚII DIN PENITENCIARE VOR FI PLĂTIȚI PENTRU ZILELE DE WEEKEND ȘI SĂRBĂTORI LEGALE

Articol scris de Autor


25 de inculpați – printre care cinci inspectori de trafic – trimiși în instanță după ce au recunoscut fapte de corupție. Mita, falsurile și abuzurile au devenit „regulă” în controalele rutiere

Unul dintre cele mai ample dosare de corupție din zona Moldovei ajunge în fața instanței. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au sesizat Tribunalul cu nu mai puțin de 25 de acorduri de recunoaștere a vinovăției, într-un caz ce scoate la lumină un sistem gri, tolerat ani la rând, în controlul transporturilor rutiere.

Cine sunt inculpații

În prim-plan se află cinci inspectori ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) – Inspectoratul Teritorial nr. 3, Centrul Județean Bacău: Lazăr Constantin Lucian, Mare Iosif, Stoica Valerică, Noica Silviu–George, Martin Ștefan.

Aceștia sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, toate în formă continuată.

Alături de ei, 20 de reprezentanți ai unor societăți de transport, transportatori și școli de șoferi au recunoscut că au oferit mita – bani și alte foloase – pentru a scăpa de sancțiuni.

Cum funcționa „rețeaua” – inspectorii închideau ochii, transportatorii scăpau de amenzi

Potrivit comunicatului DNA, în perioada 6 iulie – 2 noiembrie 2021, cei cinci inspectori de trafic ar fi transformat controalele rutiere într-un mecanism de favorizare a firmelor verificate.

În mod repetat, aceștia: nu ar fi aplicat sancțiuni pentru contravenții grave și foarte grave, ar fi ignorat defecțiuni majore, supraîncărcări sau nereguli privind perioadele de conducere și odihnă, ar fi omis să imobilizeze vehiculele sau să suspende licențele acolo unde legea o cerea,
ar fi completat acte de control cu date nereale.

Evitarea sancțiunilor a produs un prejudiciu total de 110.450 lei, bani pe care statul nu i-a mai încasat sub formă de amenzi.

În schimb, inspectorii ar fi primit 6.000 lei și diverse foloase, de la transportatori sau angajați ai școlilor de șoferi controlați.

Toți inculpații recunosc tot: mita, falsurile și abuzurile

În prezența avocaților, toți cei 25 de inculpați au recunoscut faptele și au acceptat pedepsele propuse, precum și forma de executare – în toate cazurile, pedepsele sunt cu suspendare, însoțite de muncă în folosul comunității.

Pedepsele inspectorilor de trafic
Lazăr Constantin Lucian și Stoica Valerică:
3 ani închisoare cu suspendare, 4 ani termen de supraveghere, 120 zile muncă în folosul comunității, plus interdicția de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.
Martin Ștefan și Noica Silviu–George:
3 ani închisoare cu suspendare, 3 ani supraveghere, 90 zile muncă în folosul comunității, interdicții pe 4 ani.
Mare Iosif:
2 ani și 9 luni închisoare cu suspendare, 3 ani supraveghere, 90 zile muncă în folosul comunității, interdicții pe 4 ani.

Pedepsele transportatorilor și reprezentanților firmelor

Cei 20 de inculpați care au dat mită au primit câte:
1 an și 4 luni închisoare cu suspendare, termen de supraveghere 2 ani, 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Toți cei cinci inspectori au plătit integral prejudiciul și au predat sumele primite ca mită.

Dosarul ajunge în instanță

Acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre validare la Tribunalul Bacău, care urmează să decidă dacă va admite înțelegerile dintre inculpați și procurori.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate