Se inaugurează Pichetul de Pompieri Sascut
Sâmbătă, începând cu ora 11.00, se inaugurează Pichetul de Pompieri din comuna Sascut, eveniment la care sunt aşteptaţi să participe şi șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, dar și inspectorul general al IGSU, general de brigadă Dan Paul Iamadi. Prin înfiinţarea acestor puncte de lucru în judeţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău îşi doreşte să fie cât mai aproape de cetăţeni şi să se poată interveni în cel mai scurt timp la evenimentele care apar.Echipajele vor executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a nouă comune, respectiv Sascut, Parava, Corbasca, Huruiești, Orbeni, Pâncești, Răcăciuni, Tătărăști și Valea Seacă, care au în total 50 de sate, cu aproape 40.000 de locuitori. Pichetul de Pompieri Sascut va avea două autospeciale de intervenție cu apă şi spumă şi o ambulanță SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat. „Datele statistice relevă faptul că, în comunele arondate Pichetul de Pompieri Sascut, salvatorii băcăuani în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență au desfășurat, în anul 2017, 693 misiuni, iar în cele 10 luni ale anului 2018, 677 misiuni”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











