Se schimbă legea! Anunț important pentru românii care adoptă copii

Se schimbă legea! Anunț important pentru românii care adoptă copii
Se schimbă legea! Anunț important pentru românii care adoptă copii
Românii care adoptă copii pot sta doi ani în concediu de acomodare și primesc indemnizație. Legea a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis.
Legea care va intra în vigoare din aprilie prevede prelungirea concediului de acomodare la doi ani de zile, pentru românii care adoptă un copil.
Mai precis, este vorba despre actul normativ modifică art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, în sensul prelungirii duratei concediului de acomodare de la maximum un an la maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei.
Mai exact, adoptatorul poate beneficia o indemnizaţie lunară.
„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară”, prevede legea.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











