Ședință DECISIVĂ la PSD: Negocieri pentru împărțirea ministerelor la ROCADĂ

Ședință DECISIVĂ la PSD: Negocieri pentru împărțirea ministerelor la ROCADĂ
Social-democrații s-au reunit la Sinaia, acolo unde stabilesc programul de guvernare, dar și împărțirea ministerelor la rocada
Începe sesiunea parlamentară, iar partidele intră în ședințe pentru a stabili strategia, mai ales în contextul în care în această sesiune va avea loc rocada guvernamentală, în care se va face transferul de putere între PNL și PSD.
Social-democrații s-au reunit la Sinaia, acolo unde stabilesc programul de guvernare, dar și împărțirea ministerelor la rocada.
Liderii social-democrați vor avea o ședință a Consiliului Politic, dar și a grupurilor parlamentare. Potrivit unor surse cei de la PSD sunt dispuși să negocieze protocolul stabilit în coaliția de guvernare. Ei ar dori să păstreze ministerele Transporturilor și cel al Finanțelor.
În privința noii sesiuni parlamentare, aleșii vor avea de dezbătut Legea pensiilor, Legea salarizării și unele măsuri fiscale, cum ar fi: taxarea marilor companii, măsură propusă de PSD.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:34 - Tânăr de 18 ani din Bacău a murit după ce s-ar fi aruncat în fața unui tren de pe ruta București–Iași
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











