Șoferi prinși băuți la volan „premiați” cu dosare penale

Șoferi prinși băuți la volan „premiați” cu dosare penale
Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La data de 30 mai a.c, poliţiştii rutieri din Oneşti au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 35 de ani, din comuna Gura-Văii, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La aceeaşi dată, poliţiştii din Bacău au depistat, în flagrant delict, un localnic în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La data de 31 mai a.c, în jurul orei 01.30, poliţiştii din Moineşti au depistat, în trafic, un localnic de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











