TITULARIZARE/ PRIMELE REZULTATE LA PROBA SCRISĂ, AFIȘATE MARȚI

TITULARIZARE/ PRIMELE REZULTATE LA PROBA SCRISĂ, AFIȘATE MARȚI
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene
Primele rezultate la proba scrisă la concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar vor fi afișate marți, cei interesați putând să depună contestații.
Potrivit Ministerului Educației, rezultatele la proba scrisă a examenului de Titularizare vor fi afișate marți la sediile Inspectoratelor școlare și pe site-ul dedicat.
Contestațiile se depun la sediile Inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice la adresele comunicate public de fiecare Inspectorat școlar, pe 22 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv pe 23 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la sediile Inspectoratelor școlare județene și pe site-ul dedicat pe 30 iulie.
Peste 39.700 de candidați, care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5, au putut participa la proba scrisă care a avut loc pe 14 iulie în 121 de centre de concurs din 41 de județe și din București.
Concursul de Titularizare constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și ulterior a unei probe scrise.
Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru susținerea probei scrise la disciplina specifică pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română - peste 8.300 de candidați; disciplina specifică pentru învățământul primar cu predare în limba română - peste 6.100 de candidați; educație fizică și sport - profesori - peste 3.600 de candidați; limba și literatura română - peste 2.300 de candidați; limba engleză - peste 2.000 de candidați, conform MEC.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de Inspectoratele școlare în perioada 31 iulie - 1 august.
AGERPRES
Citește și:
- 17:43 - O femeie din Craiova, păgubită de propriul iubit: i-a luat mașina, banii și bijuteriile, apoi a încercat să fugă din țară
- 17:15 - Mesaj oficial de la București după declarațiile Iranului: „România nu este parte a războiului”
- 16:40 - Întâlnire la Cotroceni pe tema energiei: Nicușor Dan a discutat cu șefii OMV Petrom despre prețurile carburanților și proiectul Neptun Deep
- 16:08 - Refuz surprinzător pentru Washington: un aliat puternic nu vrea să se implice în criza din Strâmtoarea Ormuz
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











