Advertising
Un bărbat a intrat în casă peste o tânără și i-a smuls telefonul din mână
3 ian. 2022, 16:32
Actualizat: 3 ian. 2022, 16:32

Un bărbat a intrat în casă peste o tânără și i-a smuls telefonul din mână
Articol scris de Scris de Sergiu Badarau
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au reținut un bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. La data de 31.12.2021, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o tânără de 25 de ani, din comuna Pânceşti, cu privire la faptul că în aceeași seară, un localnic de 33 de ani ar fi pătruns fără drept în locuinţa acesteia, iar prin amenințări ar fi deposedat-o de un telefon.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, bărbatul ar fi pătruns în locuinţa tinerei și ar fi deposedat-o de un telefon.
După aproximativ 30 de minute, bănuitul a fost identificat de polițiști, iar, în urma controlului corporal al acestuia a fost găsit telefonul sustras.
Advertising
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar bănuitul a fost reținut și ulterior, arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
- 15:06 - Ucraina propune un armistițiu pe termen lung, după ce Trump și Putin au vorbit despre un „armistițiu de Ziua Victoriei”
- 15:00 - Plase de pescuit ilegale descoperite în Marea Neagră
Advertising
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
Advertising
Advertising














