Un cuplu de escroci a furat peste 50.000 de lei de pe cardul a doi bătrâni. Cum au procedat cei doi

Un cuplu de escroci a furat peste 50.000 de lei de pe cardul a doi bătrâni. Cum au procedat cei doi
Percheziția a avut loc pe raza comunei Blăgeşti, la locuinţa unei tinere de 33 de ani și a concubinului acesteia
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliţiei orașului Buhuşi, Postului de Poliţie Blăgeşti şi luptătorii pentru acțiuni speciale, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară emis de Tribunalul Bacău.
Percheziția a avut loc pe raza comunei Blăgeşti, la locuinţa unei tinere de 33 de ani și a concubinului acesteia, un bărbat de 41 de ani, bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada octombrie-noiembrie 2021, profitând de starea de vulnerabilitate a doi soți, de 78 și 85 de ani, internați la o unitate medicală, bănuiții ar fi sustras din locuinţa acestora, un card bancar, pe care ulterior l-ar fi folosit, fără consimţământul acestora pentru efectuarea mai multor operaţiuni financiare în mod fraudulos sau de retragere numerar de la bancomat, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 55.000 de lei.
Cu ocazia percheziţiei, în locuinţa celor doi tineri au fost identificate mai multe înscrisuri şi mijloace materiale de probă care au legătură cu cauza, totodată fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, achiziționate cu banii retraşi din contul păgubiților.
În baza mandatelor de aducere emise de polițiști, cei doi tineri au fost conduşi la sediul I.P.J. Bacău unde au fost audiaţi cu privire la comiterea infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni finaciare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


