VIDEO:Timp de două zile, razii ale poliției în trenuri, gări și centre de colectare a materialelor feroase și neferoase
13 nov. 2019, 11:43
Actualizat: 13 nov. 2019, 11:43
politie tren
Articol scris de Scris de Craciun Florin
Astăzi și mâine, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, participă la o acțiune, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice. Peste 2.500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase. Se acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice. Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică. La acțiune participă și reprezențanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, jandarmi și polițiști locali. Acţiunile organizate de Poliţia Română, în primele 9 luni ale lui 2019, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale au avut ca rezultat ridicarea în vederea confiscării a 63 de tone de metale feroase şi 12,6 tone metale neferoase (cupru), respectiv 1.167 de tone de mărfuri periculoase şi 42,5 tone deşeuri periculoase.
https://www.youtube.com/watch?v=N7pRwrfr9pg
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:34 - Tânăr de 18 ani din Bacău a murit după ce s-ar fi aruncat în fața unui tren de pe ruta București–Iași
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











