Administrația Trump propune o nouă rundă de negocieri Rusia–Ucraina, mediată de SUA

Administrația Trump propune o nouă rundă de negocieri Rusia–Ucraina, mediată de SUA
Zelenski: „Trebuie să vedem ce se va mai întâmpla în Orientul Mijlociu până atunci”
Administrația președintelui american Donald Trump a propus organizarea, săptămâna viitoare, a unei noi runde de negocieri între Rusia și Ucraina, sub medierea Statelor Unite, a anunțat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Avem în vedere ca reuniunea să se desfășoare săptămâna viitoare. Este o propunere americană, dar, ca să fiu sincer, trebuie să vedem ce se va mai întâmpla în Orientul Mijlociu până atunci. Reuniunea ar putea avea loc în Elveția sau în Turcia”, a declarat Zelenski la o conferință de presă online, citat de Agerpres.
Anterior, liderul ucrainean a precizat, într-o postare pe rețeaua X, că a avut o discuție telefonică cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care și-a exprimat disponibilitatea ca Turcia să găzduiască întâlnirea trilaterală menită să relanseze eforturile diplomatice pentru încheierea războiului declanșat de invazia Rusiei din 2022.
Negocieri lente și fără progrese majore
A treia rundă de discuții Ucraina–Rusia, mediată de SUA, s-a desfășurat pe 17–18 februarie la Geneva și s-a încheiat fără progrese semnificative, în afara unor noi acorduri privind schimburile de prizonieri și a analizării procedurilor de verificare a unei eventuale încetări a focului.
Potrivit unor surse diplomatice, negocierile au fost „foarte tensionate”, iar partea rusă a insistat asupra pretenției ca Ucraina să-i cedeze întregul Donbas, regiune care include aproximativ 20% din provincia Donețk și porțiuni din Lugansk, zona din urmă fiind aproape complet controlată de forțele ruse.
Președintele Zelenski a reiterat că nu va accepta nicio cedare teritorială fără consultarea populației, subliniind că o astfel de decizie trebuie validată prin referendum național, despre care este convins că va respinge pierderea Donbasului.
Citește și:
- 12:45 - Nicușor Dan, anunț de ultim moment după ședința CSAT
- 12:36 - Parlamentul, convocat după CSAT. România decide dacă va permite SUA să disloce avioane militare la baza Mihail Kogălniceanu
- 08:57 - Crin Antonescu, despre decizia privind trupele SUA la baza de la Kogălniceanu: „Parlamentul trebuie să decidă, nu președintele României”
- 08:55 - Dan Dungaciu, analiză amplă despre războiul din Orientul Mijlociu: „Nu văd că lucrurile ar merge spre bine”
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











