Strategia Naţională „Părinţi educaţi, copii fericiţi”, lansată în consultare publică de Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică Strategia Naţională „Părinţi educaţi, copii fericiţi”. Potrivit unui comunicat remis presei, documentul va rămâne în consultare publică până pe 2 mai, la ora 20:00. Drept urmare, Ministerul Educaţiei îi invită pe toţi doritorii să contribuie la îmbunătăţirea documentului cu propuneri trimise pe adresa de e-mail [email protected].

„Rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol, într-un mod profesionist și în spiritul cooperării și al încrederii, astfel încât obiectivele parcursului școlar obligatoriu să fie atinse în interesul superior al copilului și în contextul nevoilor speciale ale acestuia. Unul din rolurile importante ale școlii, în acest context, este să organizeze activități pentru întreaga familie, atât în scopul dezvoltării competențelor părinților în domeniul organizării vieții de familie, cât și în scopul încurajării părinților de a reveni, unde este cazul, la învățarea pe tot parcursul vieții”, se arată în comunicat. 

Slaba informare a părinților din mediile dezavantajate privind creșterea și îngrijirea copiilor are drept consecință neglijarea copilului în toate formele ei de manifestare (fizică, educațională, emoțională și de sănătate mintală, precum și lipsa de supraveghere adecvată), factori care, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie si malnutriție, afectează un număr semnificativ de copii și familiile acestora.

„Fenomenul părinților plecați la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, căsătoriile timpurii în comunitățile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzați, neglijați sau exploatați reprezintă probleme grave care afectează mulți copii și tineri. Succesul școlar și în viață al copiilor și tinerilor se construiește nu doar pe activitatea de predare-învățare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă și de la școală, atitudinea familiei și comunității față de învățare, precum și importanța pe care familia o acordă educației. Ciclurile multigeneraționale de eșec educațional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea și reduc șansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eșec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinților, a familiilor în actul educațional, în crearea unei atitudini pozitive față de învățare și față de valoarea adăugată pe care educația o poate avea în viața tuturor”, mai precizează sursa citată.

Astfel, în vederea asigurării egalității de șanse a tuturor copiilor, indiferent de statutul socio-economic sau educațional al familiei, mediu de rezidență, etnie, sex, Ministerul Educației este dator să creeze un cadru de pregătire, consiliere și educare a părinților și a viitorilor părinți, astfel încât persoanele vulnerabile, copii, tineri și părinți, să fie protejate, consiliate și ajutate.

„Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” vine să creeze acest cadru pentru dezvoltarea competențelor parentale, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele, abilitățile, practicile de îngrijire și educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Prin dobândirea acestor competențe, părinții vor fi mai informați și mai siguri în rolul lor, mai capabili să le ofere copiilor sprijinul și îndrumarea de care au nevoie pentru succes în școală și în viață”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.