Suntem în finala Campionatului Mondial de Minifotbal! România învinge Ungaria

Naționala de minifotbal s-a calificat în premieră vineri seară în finala Campionatului Mondial găzduit de Emiratele Arabe Unite.

România a învins-o pe Ungaria fără drept de apel, scor 3-0, la capătul unei partide controlate în totalitate de elevii selecționerului Virgil Bejenaru.

Tricolorii din ”fotbalul mic” au deschis scorul la 5 minute distanță de fluierul de start. În mod paradoxal, Mircea Ungur a fost cel care a spart gheața, înscriind în poarta maghiarilor. 

Prima repriză a fost dominată de România și în ceea ce privește capitolul posesie, Bejenaru efectuând adesea schimbări în terenul de joc, precum în duelurile anterioare.

Partea secundă a început cum nu se poate mai bine pentru tricolori. Căpitanul Mircea Popa a făcut 2-0 după ce a recuperat un balon în jumătatea de teren a ungurilor.

În urma unei faze fixe executate de Vlad Mocanu, Marius Balog a făcut 3-0 cu un șut de la distanță, stabilind scorul final al partidei în urma căreia România și-a asigurat biletele pentru marea finală.

Finala Campionatului Mondial din Emiratele Arabe Unite va avea loc sâmbătă (4 noiembrie), de la ora 18:00. România se va duela cu învingătoarea dintre Kazakhstan și Azerbaidjan pentru marele trofeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.