Tânăr electrocutat în timp ce era la pescuit. A fost adus la Iași cu elicopterul SMURD

 

Elicopterul SMURD Iași a intervenit la Bacău pentru salvarea vieții a două persoane. Echipajul a fost solicitat pentru a transporta la Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu“ Iași un pacient cu politraumatisme severe după o cădere de patru metri de pe o sechelă.

 

„Este vorba de un bărbat de 50 de ani, cu paraplegie la membrele inferioare, contuzie pulmonară stângă,  pneumotorax minor stâng. Va rămâne internat la Neurochirurgie”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași.

De asemenea, elicopterul a preluat de la Bacău și a adus la Iași, la Clinica de Mare Ars, un tânăr de 29 de ani din Craiova, cu arsuri pe 70 % din suprafața corporala. Acesta ar fi suferit un accident pe când se afla la pescuit. Acesta ar fi atins firele de înaltă tensiune cu undita și s-ar fi electrocutat.

Sursa: Realitatea de Iasi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.