Târgul Auto din Bacău va fi mutat în altă locație

Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a anunțat că târgul auto din cartierul Șerbănești va fi mutat într-o nouă locație, alături de obor, iar terenul actual va putea fi scos la vânzare, existând deja solicitanți pentru a-l cumpăra.

„Am identificat un teren cu 50 la sută mai mare și vrem să relocăm târgul și oborul și să le amenajăm la standarde moderne. Ulterior, Consiliul Local va decide ce face cu actualul teren de la târg, dacă îl vindem,  deoarece exista deja solicitari”, a declarat primarul Stanciu-Viziteu la ședința de Consiliu Local. 

Târgul se mută pe strada Poligonului

Conform documentelor, Primăria Bacău va cheltui 300.000 de lei pentru documentația necesară amenajării târgului auto pe strada Poligonului, în apropierea Cimitirului Sărata 2, menționează Ziarul de Bacău.

Actualul Târg Auto din Şerbăneşti este amplasat pe str. Trecătoarea Tecuciului, nr. 1, are o suprafaţă de aproximativ 40.000 mp., la care se adaugă 4.000. mp. căi de acces. Acesta are o capacitate care permite expunerea a 1200 de maşini, în zilele de târg, pentru comercializare. Târgul Auto Bacău este unul din obiectivele importante ale municipiului Bacău, ţinând cont de suprafaţă, volumul de mărfuri tranzacţionate şi numărul mare de persoane pe care le deserveşte, acesta fiind printre cele mai mari obiective cu această destinaţie, ca dimensiune, din zona Moldovei.

Ce se întâmplă cu terenul de 40.000 de metri pătrați

Actualul teren pe care funcționează târgul auto generează un mare interes din partea investitorilor. Conform unor surse din Primărie, un interes major îl au frații Pavăl, patronii DEDEMAN. Asta în condițiile în care „perete în perete” cu târgul, compania a demarat deja construirea unui campus cu blocuri, hotel, centru comercial și spații verzi. Însă frații Pavăl nu sunt singurii interesați de teren, care, în urma finalizării investiției DEDEMAN va avea o valoarea mult crescută.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.