”Taxa pe boală”. Ciolacu face lumină în privința controversatului proiect

Premierul Marcel Ciolacu face lumină în ceea ce privește controversata „taxa pe boală” introdusă de Guvern printr-o ordonanţă de urgență care este blocată în acest moment în Parlament. Potrivit lui Ciolacu, concediile medicale „sunt și ele un venit”,premierul subliniind că nu este vorba despre o supraimpozitare, așa cum acuză opoziția. „Pentru cei cu boli cronice, cei bolnavi de cancer, pentru tinerele mame, sunt total de acord să se elimine (taxa – n.r.)”, a arătat șeful Guvernului. 

”În primul rând, eu, Guvern, nu pot să vin cu ceva pentru că este un act normativ, o ordonanţă, care este în Parlament, aş încălca o decizie a CCR. Sunt ferm convins, colegii de la Parlament vor lua o decizie”, a spus premierul Marcel Ciolacu, întrebat la sediul partidului despre Ordonanţa care supraimpozitează concediile medicale, blocată la Camera Deputaţilor, în comisie. 

Şeful Executivului a precizat că ”nu înţelege care este supraimpozitarea”, arătând că cei 10% sunt ceea ce plătim cu toţii la CASS.

”Concediile medicale sunt un venit. Până acum, ce am spus foarte clar, că pentru cei cu boli cronice, pentru cei bolnavi de cancer, pentru tinerele mame, sunt total de acord să se elimine. O să vorbesc cu domnul Simonis şi o să facem foarte rapid, sper săptămâna aceasta”, a completat Ciolacu. 

USR a organizat, luni, un protest la uşa ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, pe care îl acuză că de proape 100 de zile bagă mâna în buzunarul românilor prin „taxa pe boală”.

Potrivit USR, Guvernul Ciolacu a încasat până acum 30 de milioane de euro de pe urma acestei taxe şi va mai încasa 10 milioane de euro în luna aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.