Trei minori cu vârste de 13 și 14 ani, au smuls din mâna unei femei un telefon și portofelul

Poliţiştii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, din Buhuşi, care, la data de 15 mai a.c., i-ar fi smuls din mână unei femei, un portofel şi un telefon mobil.

La data de 15 mai a.c, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, trei tineri ar fi sustras un telefon şi un portofel unei femei. Imediat au fost trimise echipajele de ordine publică în zonă care au depistat şi identificat trei tineri, doi de 13 ani şi unul de 14 ani, din Buhuşi, bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate s-a stabilit că, tinerii ar fi smuls din mâna unei femei de 43 de ani, un portofel cu documente şi un telefon mobil, în timp ce intra în scara unui bloc din Bacău. Poliţiştii au recuperat bunurile sustrase.

Implicarea şi interesul manifestat faţă de protejarea bunurilor celuilalt, care poate fi un necunoscut, constituie ceea ce numim spirit civic, iar poliţiştii apreciază şi încurajează atitudinile de acest gen. Persoanele care procedează în acest fel constituie un exemplu pentru întreaga comunitate. Astfel, poliţiştii îi mulţumesc bărbatului care a sesizat prin 112, fapta celor trei tineri.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.