Un bărbat din Bacău este anchetat pentru ameninţare pentru că a ameninţat un pasager dintr-o maşină cu un pistol ce s-a dovedit a fi de jucărie. În urma testării efectuate de poliţişti s-a descoperit că şoferul maşinii unde acesta era pasager consumase cocaină.
Poliţiştii vrânceni au fost sesizaţi luni, 1 august, prin 112 de către un bărbat de 65 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa într-un autoturism în municipiul Adjud, Vrancea, în calitate de pasager, ar fi fost ameninţat, cu un pistol, de un pasager dintr-un autoturism care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.
Dispeceratul IPJ Vrancea a transmis evenimentul în atenţia tuturor echipajelor, descrierea autoturismului fiind comunicată către poliţiştii aflaţi în teren. La scurt timp, poliţiştii au depistat autoturismul în cauză, pe o stradă din Adjud.
”În urma verificărilor, s-a stabilit că în autoturismul condus de un bărbat de 25 ani, din Sascut, judeţul Bacău, se mai aflau doi ocupanţi: o femeie şi un bărbat, ambii de 25 ani. Asupra acestuia din urmă a fost identificat obiectul utilizat pentru ameninţare, pe care l-a predat poliţiştilor, din primele verificări rezultând faptul că este vorba despre un pistol de jucărie, din plastic”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
Sursa: Realitatea de Bacau