Un profesor de geografie din Buhuși a reușit să cucerească cel mai înalt vârf din Munții Alpi

Mihai Ionașcu, un profesor de geografie din Buhuși, a reușit să intre în istoria locală, devenind primul buhușean care a cucerit Munții Alpi, anunță buhuși.net. El a atins cel mai înalt pisc din Europa de Vest, vârful Mont Blanc (4810 m), al doilea ca înălțime din Europa.

 „Pasiunea pentru munte a început acum mai bine de 35 de ani, pasiune de care m-a <<îmbolnăvit>> domnul profesor Gligor George, inducându-mi, totodată, și dragostea pentru Geografie. A urmat, inevitabil pentru mine, obținerea licenței în Geografie și absolvirea unei facultăți de <<Măsurători terestre>> (geodezie, topografie, cadastru). Nu am putut să practic pentru că am avut onoarea să port haina militară încă de la finalizarea liceului, în 1987. Pasiunea pentru munte a rămas în toți acești ani, acumulând tot mai multă experiență montană. Anul acesta mi-am propus ca, la cei 50 de ani, împliniți pe 1 august, să-mi fac un cadou: să urc pe un munte de aproape 5000 de metri. Am reușit să duc la bun sfârșit acest lucru, cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu este ceva deosebit, pentru că sunt foarte mulți alții care au realizat adevărate performanțe. Pentru mine nu este decât o realizare personală.”,  a declarat Mihai Ionașcu pentru buhuși.net.

În prezent, Mihai Ionașcu este profesor titular pe catedra de „Orientare Turistică” la Clubul Copiilor Comănești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.