VIDEO: Zeci de băcăuani au fost salvați după ce au făcut accident vascular cerebral. Programul a fost premiat și se aplică la Spitalul Județean de Urgență Bacău din luna aprilie

Peste 30 de pacienți care au ajuns paralizați la spital după ce au prezentat simptomele specifice unui accident vascular cerebral au fost salvați de medicii din cadrul Spitalul Județean de Urgență Bacău din luna aprilie, de când a fost implementat programul de tromboliză. Detaliile despre proiectul premiat și pus în practică la Bacău au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care au participat dr. Ioana Dinu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău, medicul neurolog dr. Adriana Mihăilescu, coordonator program, dr. Doina Lazăr, medic șef secție Neurologie, și dr. Elena Bilbor, șef secție UPU Bacău. Din păcate, din cei peste 600 de pacienți care au ajuns la spitalul din Bacău, cu vârste între 38 și 93 de ani, doar o mică parte au putut fi tratați cu tromboliză intravenoasă deoarece nu au ajuns la timp la unitatea medicală. Potrivit medicilor, timpul este vital în cazul unui AVC. Adică, încă de la primele simptome, pacientul trebuie să ajungă la spital, iar dacă se intervine în maximum primele 4 ore și jumătate recuperarea are un procent foarte mare de reușită. Simpotomele care trebuie să îi pună în alertă pe pacienți și pe cei din jurul lor sunt: paralizie – cel mai important simptom, probleme de vorbire (sau dacă pacientul nu poate vorbi deloc), probleme de sensibilitate, amorțeli pe o parte a corpului, precum și probleme de coordonare (pacientul nu poate, de exemplu, să țină un pahar în mână). Practic, dacă un pacient este adus după cinci ore de la primele simptome manifestate, acesta nu mai este eligibil pentru programul de tromboliză. În cadrul acestui program medicii introduc o substanță în artera de la nivel cerebral înfundată (ceea ce cauzează AVC-ul ischemic), care dizolvă cheagul, iar funcțiile afectate sunt recuperate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.