Vremea 11 ianuarie. Ploi abundente în cea mai mare parte a țării – Unde va ninge și se depune polei

Miercuri se menține vremea închisă, cu temperaturi în creștere pentru această perioadă. Mai multe județe sunt sub Cod galben și Cod portocaliu de precipitații abundente și vânt puternic.

Astăzi valorile termice vor continua să se situeze peste cele specifice perioadei, cu maxime ce se vor încadra între 3 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, undeva la peste 20, chiar 30 l/mp în sudul şi sud-estul ţării. Acestea vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, iar spre seară, izolat, vor fi posibile precipitaţii mixte şi depuneri de polei în zona Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în centrul şi în sud-estul țării.

În București vremea se va menţine închisă toată ziua şi va continua să plouă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă, în scădere uşoară faţă de ieri, va fi de cel mult 9 grade.

*** La munte cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, unde se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei mai ales în zona înaltă. Valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri și vom avea 0 grade la Semenic, un grad la Sinaia, 4 la Predeal, iar maxima de 6 grade va fi la Stâna de Vale.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.