Vremea 31 august – O mare parte din țară este sub cod portocaliu de ploi

Vremea începe să se schimbe și toamna își face din plin simțită prezența în 31 august. Ploi în mare parte din țară.

Astăzi instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul, centrul, dar și în sudul țării, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat va cădea grindină şi, în special în sud-estul teritoriului vor fi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25, chiar 40 l/mp. La nivelul întregii ţări, temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 31 de grade cu cele mai ridicate valori în sudul țării.***

Și în capitală vremea va deveni instabilă din orele amiezii când vor fi perioade cu înnorări, averse torenţiale, descărcări electrice şi posibile căderi de grindină grindină. Valorile termice vor fi ceva mai ridicate pentru sfârşitul lunii august, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 32 de grade.***

La munte vor fi vor fi perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 40 l/mp. Valorile termice vor fi mai scăzute față de ieri, astfel că la Sinaia vor fi 17 grade, iar la Stâna de Vale maxima ajunge spre 21 de grade.***

La mare vremea va fi în continuare caldă, cu disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade la Vama Veche și Olimp, iar în Mamaia și Năvodari maxima ajunge la 29 de grade. Cerul va avea înnorări temporare mai ales noaptea, iar trecător vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de vânt asociate averselor. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 25 și 26 de grade.***

Pe litoralul grecesc disconfortul termic va fi ușor ridicat cu 30 de grade în Thasos și Creta, iar în Lefkada maxima ajunge la 31 de grade. Cald va fi și pe țărmul bulgăresc unde se vor înregistra 31 de grade la Albena și Nisipurile de Aur. 

chimbe și toamna își face din plin simțită prezența în 31 august. Ploi în mare parte din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.