10.000 lei, amendă pentru nereguli găsite de comisarii OPC la un spațiu de joacă din Bacău

Pe data de 11.04.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău a desfășurat un control operativ pentru a verifica respectarea prevederilor legale, în domeniu, în incinta Parcului Nord, din municipiul Bacău, precum și a locului de joacă aflat în interiorul acesteia.

În urma acțiunii, efectuate în prezența reprezentantului primăriei localității, administratorul spațiului de joacă, comisarii CJPC Bacău au constatat următoarele nereguli:

– existența unor porțiuni rupte, deteriorate ale tartanului aplicat pe suprafața terenului de sport, rolul acestuia fiind de a le oferi siguranță copiilor la utilizarea bazei sportive

– existența unor porțiuni cu rugină, cu sudura desprinsă de la îmbinare, la porțile metalice ale terenului de fotbal existând riscul căderii acestora peste cei aflați în interiorul porților

– existența pavimentului deteriorat la anumite jocuri pentru copii, fiind posibil pericolul de accidentare pentru cei care le utilizează.

Ca atare, pentru deficiențele constatate, comisarii CJPC Bacău au aplicat administratorului locului de joacă, o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei și au dispus măsura de interzicere a utilizarii echipamentelor pentru agrement care prezintă riscuri pentru utilizatori până la remedierea riscurilor existente.

 

Trebuie precizat faptul că, în luna octombrie 2022, CJPC Bacău a mai efectuat un control tematic la locurile de joacă situate pe raza municipiului, în urma căruia au mai fost aplicate sancțiuni și dispuse măsuri de interzicere a utilizării unir echipamente neconforme, până la remediere. În urma reparațiilor efectuate, măsura a fost ridicată la majoritatea echipamentelor vizate, cu excepția pistei skate park situată pe Insula de agrement. Aceasta a fost redeschisă abia anul acesta, mai exact pe 22.03.2023, ca urmare a cerererii de redeschidere trimisă de Primăria Bacău, prin care semnala CJPC Bacău finalizarea lucrărilor de reparații.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.