20 copaci – simbolul perenității, sădiți în amintirea medicilor băcăuani

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, alături de noua echipă managerială a Spitalului Județean de Urgență Bacău, de europarlamentarul Dragoș Benea și de prefectul județului, Lucian Bogdănel a participat astăzi la activitatea de plantare a 20 de copaci, cinstind astfel memoria a 20 de medici care, prin cariera lor, şi-au pus amprenta asupra S.J.U. Bacău. 

Imagine

Evenimentul s-a dorit a fi un act firesc de recunoștință adus celor care zile, nopți, ani, decenii au construit, transformat, vindecat, au găsit soluții și idei pentru binele comunității băcăuane, lăsând atât de multe în urma lor.

”Într-un loc plin de simbolistica ciclului firesc al continuității vieții – în fața pavilionului Maternității – alături de noua echipă managerială a Spitalului Județean de Urgență Bacău, mi-am dorit să aducem un tribut reputaților medici care au vindecat, tratat și salvat viețile multor băcăuani. Martori tăcuți ai cursului vieții, acești arbori vor fi, peste ani, dovada gratitudinii noastre pentru activitatea celor care au trăit ghidați de respectarea Jurământului lui Hipocrate”, a precizat președintele Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Lista doctorilor decedați a căror memorie este astfel cinstită cuprinde nume de rezonanță în județ: dr.Chelariu Dan, dr.Apetroaie Neculae, dr.Petraru Constantin, dr.Băiașu Constantin, dr.Veringă Spiridon, dr. Buștiuc Marin, dr.Dumitru Anton, dr.Cornelia Cojocaru, dr.Ciprian Dimitrie Olinic, dr.Struțu Ion, dr.Gelu Țilea, dr.Radian Alexandru, dr.Corșatea Iosif, dr.Popa Stelian, dr.Ștefan Andrei, dr.Iovan Ioan, dr.Costăchel Gheorghe, dr. Ciuhodaru Neculai, dr.Corșatea Laura și dr.Marinescu Sergiu.

 

 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.