A plecat cu mașina la plimbare și a ajuns în arest

   La data de 29 mai a.c., în jurul orei 17:30, o patrulă de siguranţă publică formată dintr-un polițist din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Onești şi un jandarm din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Onești a depistat în flagrant delict, un tânăr de 25 de ani, din comuna Urechești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

 Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma administrării probelor, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind escortat şi introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.