A transportat material lemnos fără documente             

La data de 17 mai a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, au depistat pe DJ 119A pe raza comunei Sascut, un bărbat, în vârstă de 31 de ani din judeţul Vrancea care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 4 m.c. material lemnos fără a deţine documente care să ateste legalitatea transportului materialului lemnos.

          Cantitatea de 4 m.c material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi dată în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Sascut, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei conform prevederilor Legii 171/2010.

           În urma efectuarii controlului documentelor aparţinând conducătorului auto depistat s-a constat faptul că acesta nu deţinea asupra sa cartea de identitate, permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului condus, fiind sancţionat cu amendă în cuantum de 870 lei conform prevederilor OUG. 195/2002. 

         Totodată, autoutilitara avea inspecţia tehnică periodică şi poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie expirate, conducătorul auto şi proprietarul fiind sancţionaţi contravenţional conform prevederilor OUG 195/2002, iar plăcuţele şi certificatul de înmatriculare ale autoutilitarei reţinute.

 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.